Potrivit Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de
acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti".
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, după şedinţa
de Guvern în care s-a aprobat Legea pensiilor şi s-a decis asumarea
răspunderii în Parlament, că 5,7 milioane de pensionari sunt susţinuţi
de 4,9 milioane de salariaţi, în prezent.
Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea sistemului unitar de pensii,
a declarat premierul Emil Boc, la finalul unei şedinţe a
Executivului. Boc a afirmat că vârsta de pensionare pentru
personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi
siguranţei naţionale va creşte începând cu 2010.
Potrivit premierului, va avea loc o reevaluare a vârstelor standard de
pensionare pentru persoanele care vor fi integrate în sistemul unitar
de pensii din magistratură, diplomaţie, personal auxiliar din
instanţele de judecată, funcţionari publici parlamentari.
"În primul rând, vom avea în vedere creşterea şi egalizarea vârstelor
standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei. Pe de o parte, se
asigură o continuare a creşterii vârstelor de pensionare până în 2014,
la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, iar până în
2030 atât bârbaţii cât şi femeile vor ieşi la pensie la aceeaşi vârstă
standard de 65 de ani, potrivit practicilor şi reglementărilor
europene. În consecinţă, va avea loc o creştere graduală a stagiului
complet de cotizare necesar obţinerii unei pensii pentru limită de
vârstă", a mai declarat premierul.