"Membrii Secţiei pentru procurori spun că mandatul lui Kovesi a fost caracterizat prin lipsă de performanţă şi inconsecvenţă. Totodată, din raportul prezentat şi din interviul susţinut se desprinde lipsa unei viziuni manageriale privind organizarea şi eficientizarea activităţii instituţiei pe care o conduce", susţin membrii Secţiei pentru procurori, în hotărârea din 24 septembrie, obţinută de Q Magazine.
Potrivit CSM, Kovesi nu a găsit soluţii la problemele Ministerului Public şi nici nu s-a implicat în acest sens, lipsind de la şedinţele Secţiei pentru procurori.
Soarta Laurei Codruţa Kovesi stă, acum, în mâinile lui Traian Băsescu, după ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis, vineri, propunerea de reinvestire a Laurei Kovesi în funcţia de procuror general preşedintelui Traian Băsescu, după ce, joi, Secţia pentru procurori a CSM i-a dat acesteia aviz negativ pentru încă un mandat.
Legea spune că numirea procurorului general se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.
Procurorul general, Laura Kovesi, a declarat, joi, după ce membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au avizat negativ propunerea de reinvestire în funcţie, că nu comentează decizia, dar că se aşteptă la un interviu referitor la activitatea sa, nu la declaraţii publice.
"Nu o să comentez decizia Consiliului Superior al Magistraturii. Mă aşteptam la un interviu pe detalii strict tehnice, dar a fost mai mult pe declaraţiile publice vizavi de activitatea CSM", a spus Kovesi, după ce a aflat că propunerea ministrului Justiţiei de reinvestire a sa în funcţia de procuror general a fost respinsă cu 5 la 1 de membrii CSM.