Discuţiile despre programele de achiziţii ale Armatei au fost amânate, pe 28 aprilie, pentru o altă şedinţă CSAT, iar strategia de înzesterare a acesteia a fost aprobată, au declarat surse militare pentru NewsIn, după încheierea şedinţei CSAT de la acea dată.
Aceleaşi surse au spus că ar fi trebuit să fie luate în discuţie şase programe de înzestrare ale Armatei, unul dintre ele fiind cel referitor la cumpărarea de avioane Multirol.
Strategia de înzestrare a Armatei României, adoptată în şedinţa din 28 aprilie, este un document care stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.
Comunicatul oficial al Administraţiei Prezidenţiale informa că, în ceea ce priveşte Planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010 – 2015, aprobarea documentului a fost amânată pentru o şedinţă viitoare a Consiliului, urmând ca între timp să fie discutată în cadrul Guvernului.