"Am făcut tot ce puteam eu ca să institui un guvern de care România avea cu adevărat nevoie pentru reformele pe care trebuie să le facă. Vom vedea acum implicaţiile, nu le pot comenta", a spus Croitoru.
Croitoru a mai precizat că oamenii pe care i-a ales pentru echipa guvernamentală ştiau ce aveau de făcut şi "ar fi apăsat suficient de repede pe butoane astfel încât tot ce este în programul de guvernare să se petreacă".
Întrebat dacă ar mai accepta vreo funcţie de ministru din partea PD-L, Croitoru a spus: "Am acceptat funcţia de prim-ministru. Nu altă perspectivă guvernamentală".