Andrei Gorzo consideră, la rândul său, că în ciuda celor 13 nominalizări ale peliculei "The Curious Case of Benjamin Button", cele mai mari şanse la categoria Cel mai bun film al anului le are tot "Slumdog Millionaire". "Este un <
Şi Alex Leo Şerban mizează pe "Slumdog Millionaire", atât la categoria Cel mai bun film al anului, cât şi la Cel mai bun regizor. "Va câştiga pentru că este cel mai popular film din lista de filme nominalizate şi nu pentru că Globul de Aur primit pentru <
Popularitatea este argumentul principal pe care îl dă şi Cristi Luca în favoarea lui "Slumdog Millionaire". "Este ca un basm reuşit, cu priză atât la publicul larg, cât şi la specialişti".
"Dacă acest film mic ne-american a reuşit să iasă în faţă atât de puternic, cucerind criticii şi publicul la unison şi devansându-şi deja concurenţii la capitolul premii în ceremoniile anterioare, pariul pentru Oscar e ca şi câştigat. Cu toate astea, înclin să cred că nu va primi şi Oscarul pentru regie", spune Mihai Chirilov.
Ecaterina Oproiu şi Antoaneta Banu formează "minoritatea" celor care au alte favorite la Oscarul pentru cel mai bun film. "Eu cred că va câştiga Frost/Nixon, datorită contextului politic. Este o chestiune de noutate, de dezvăluiri. Cred că sunt importante informaţiile din film pentru public", spune Oproiu, în timp ce favoritul lui Banu este "Milk", pentru că "SUA a reuşit să se dezbrace de puritanism, iar acest film îi va impresiona pe membrii Academiei Americane de Film".
Concurentele lui "Slumdog Millionaire" la categoria Cel mai bun film al anului sunt "The Curious Case of Benjamin Button", "Frost/Nixon", "The Reader" şi "Milk".