Ultimele evenimente dramatice care au zguduit România demonstrează că sistemul însuşi este profund cangrenat. Nu e vorba nici de vicii de sistem, nici de erori nefericite, nici de neglijenţă. E vorba de întreg sistemul care ar trebui să apere interesele cetăţeanului şi care, cum se vede, nu face altceva decât să creeze condiţiile pentru a-l ţine sub o ameninţare conţinuă, să-i creeze un sentiment de insecuritate profundă şi reală. Şi să inducă panică.
Furtul de arme şi crima de la Braşov, dramatice şi exceptional de grave în sine, nu sunt decât ultimele episoade dintr-o istorie a incompetenţei şi şmenurilor criminale pe care toată lumea o ştie şi o vede scrisă de ani de zile cu ajutorul neprecupeţit al organelor competente. De ani de zile, săptămână de săptămână, găşti violente declanşează bătăi în care se folosesc toate tipurile de arme.