Dintr-un caz aparent simplu, afacerea Monica Ridzi a devenit o problemă de guvern şi de partid, cu variaţiuni pe tema poziţiei şi a fidelităţii în PDL. Dacă Emil Boc o suspenda pe tânăra ministreasă când au apărut primele semne că se încinge scandalul, iar PDL ar fi simulat măcar o şezătoare pe tema înclinaţiilor ei de susţinătoare a artei pe plajă, n-ajungea nici Vasile Blaga în situaţia de coregraf însărcinat cu menţinerea şpagatului în partid.
Adică şi cu principiile şi cu amânarea aplicării lor. „Partidul şi-a exprimat o poziţie, cine are altă părere să o spună luni!“, a decretat Blaga. Acest îndemn categoric la o tăcută armonie asupra problemei Ridzi sună a ameninţare împotriva celor care au apucat să spună ce au crezut de cuviinţă despre rolul şi locul dnei ministru după „ultimele evoluţii“.
