Scrisoarea celor 22 e cel mai serios apel pe care foşti lideri din centrul şi estul continentului nostru îl transmit Statelor Unite să nu-şi uite vocaţia europeană. (Ar fi interesant să aflăm preistoria acestei scrisori. Cine a scris-o, cum s-au obţinut semnăturile şi dacă a avut de la început forma expediată la Casa Albă. Mă bucură că printre semnatari se numără şi fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu.) Adresată lui Barack Obama, scrisoarea e în egală măsură destinată liderilor occidentali care par tot mai dispuşi să închidă ochii faţă de tot mai agresiva politică de vecinătate a Rusiei. În esenţă mesajul către Obama e ca America să nu uite de ţările din centrul şi estul Europei de dragul bunelor relaţii cu Rusia. Un semnal direct de bunăvoinţă ar fi, consideră semnatarii scrisorii, ca Statele Unite să renunţe la vizele pe care le cer românilor şi polonezilor. În perspectivă, americanii ar trebui să sprijine proiectul Nabucco, pentru a diminua psibilităţile de şantaj ale Rusiei ca furnizor de gaze. Autorii scrisorii sînt de părere că Statele Unite n-ar trebui să renunţe la desfăşurarea europeană a scutului antirachetă şi remarcă, pe bună dreptate, că UE n-are încă vocaţia globală pe care ar trebui s-o aibă şi că chiar dacă ar avea-o, n-are instrumentele necesare unei asemenea vocaţii.