Optez pentru o măsură de inspiraţie machiavelică – românii trebuie să determine şi autorităţile şi politicienii SĂ SE TEAMĂ de ei. Autorităţile şi politicienii au, faţă de “oamenii obişnuiţi”, un plus de putere şi, pentru că aşa stau lucrurile, atât autorităţile, cât şi simplii politicieni sunt adesea tentaţi să creadă că această putere li se cuvine.
În fond, ei – autorităţile şi politicienii – sunt reprezentanţi ai “oamenilor obişnuiţi”, sunt “trimişii” acestora; ar trebui, cu alte cuvinte, să fie “în serviciul” acestora.
Adesea, în România, nuanţele pe care le-am enumerat mai sus sunt uitate sau, mai rău, nici măcar cunoscute. Reamintirea lor e primul pas către câştigarea RESPECTULUI. Reamintirea, în ambele direcţii – şi oamenii simpli trebuie să îşi (re)amintească de puterea lor reală, dar şi politicienilor şi autorităţilor trebuie să li se amintească de limitele puterii lor şi de condiţiile în care au obţinut această putere.
Există o sintagmă care aparţine lui Vaclav Havel – ”puterea celor fără de putere”. Când “oamenii obişnuiţi”, oamenii “fără de putere” şi-au reamintit ce fel de putere deţin, în Europa de Est (inclusiv în Cehoslovacia, dar şi în România), acum aproape 20 de ani, s-au întâmplat fapte miraculoase.
Un proverb chinezesc spune că orice drum de o mie de leghe începe cu primul pas. A-ţi reaminti poate fi primul pas. Ar putea urma refuzul de a... refuza politica, implicarea, decizia, acţiunea.
