Gentlemanul numit de intimi „conu’ Alecu” primeşte şi emite idei cu o prospeţime mereu genuină. Numesc inteligenţa absolută capacitatea lui Alexandru Paleologu de a gîndi spontan şi liber, nedeterminat de scheme anchilozate, asupra oricărui subiect pe care-l stăpîneşte. Volumul Interlocuţiuni, pe care mi l-a oferit-o acum un an, alcătuit din, cum singur spune, „interviuri, prefeţe şi articolaşe, adică din mărunţişuri”, dă la iveală o splendidă coerentă. Coerenţa unei vivacităţi spirituale impresionante. Tocmai pentru că e un bric-a-brac (formula aparţine tot autorului), firul roşu e mai vizibil, iar dezinvoltura profundă a trecerilor de la una la alta mai spectaculoasă.” (George Pruteanu)”.