Potrivit lui Mungiu, selecţia ar trebui făcută de un organism independent, pe baza datelor puse la dispozitie de CNC.
Regizorul filmului "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" aduce ca argumente, în principal, deficienţele constatate după ce s-a aflat în juriul selecţiei din sesiunea decembrie 2008, pe care, de altfel, le-a făcut publice, în majoritate, la anunţarea câştigătorilor, pe 4 martie 2009.
Cristian Mungiu propune, astfel, ca tuturor membrilor din comisiile de selecţie să le fie solicitate declaraţii pe propria răspundere, în care aceştia să precizeze dacă s-au făcut presiuni asupra lor de a favoriza anumite proiecte. Membrii comisiei ar mai trebui, în opinia lui Mungiu, să aibă obligaţia de a face o apreciere scrisă despre proiectele câştigătoare, urmând ca ei să nu mai facă parte din viitoare comisii de selecţie in cazul în care carierele publice ale filmelor notate de ei diferă semnificativ de estimările pe care le-au făcut.
În opinia lui Mungiu, este necesară şi o recalculare a punctajelor aplicanţilor la concursurile CNC anterioare, cu aplicarea strictă a regulamentului şi folosirea doar a datelor care se confirmă din declaraţiile candidaţilor, recalculare ce ar putea furniza, în unele cazuri, rezultate semnificativ diferite faţă de cele care au desemnat câştigătorii.
În aceeaşi scrisoare deschisă, Cristian Mungiu apreciază că, pe termen scurt, regulamentul de concurs trebuie modificat în sensul revenirii la spiritul său iniţial, acela de a sprijini valoarea probată prin succese incontestabile în festivaluri de prestigiu incontestabil, prin vânzări şi încasări probate prin returnări de fonduri către CNC.
Regizorul mai spune că este preferabil ca membrii comisiei de selecţie şi experţii comisiei financiare să nu fie aleşi de CNC, iar verificarea dosarelor, inclusiv a bugetelor candidaţilor, trebuie făcuta înainte de concurs, în aşa fel încât etapa a doua a concursului să nu fie interpretabilă.
Printre sugestiile în atenţia ministrului Theodor Paleologu se numără şi aceea ca decizia finală privind câştigătorii concursului să fie luată după ce au fost judecate eventualele contestaţii depuse de aplicanţi.
Scrisoarea deschisă redactată de Cristian Mungiu vizează, în afara selecţiei de proiecte, şi alte probleme ale CNC şi ale cinematografiei româneşti. "Apreciez că misiunea CNC ar trebui să fie mult mai amplă decât gestionarea concursurilor de proiecte şi că, în general, în acest moment: CNC nu are reacţie faţă de faptul ca România are cel mai mic număr de săli de cinema din Europa raportat la populaţie; nu există o strategie în privinţa distribuţiei de film în România; nu există o strategie în privinţa scăderii dramatice a numărului de spectatori în sălile din România; pirateria este copleşitoare în privinţa produselor video şi nu există niciun plan vizibil de combatere a fenomenului; majoritatea celor care iau credite pentru producţie de la CNC nu returnează niciodată aceste credite", mai spune regizorul, în scrisoarea deschisă publicată pe site-ul casei de producţie Mobrafilms.
Organizarea şi desfăşurarea concursului de proiecte organizat de CNC au fost criticate de mai mulţi regizori de top. Printre aceştia s-a numărat şi Radu Muntean, care a obţinut, la începutul lunii martie, cea mai mare finanţare din sesiunea noiembrie-decembrie 2008, respectiv 1,36 milioane de lei, pentru filmul "Marţi după Crăciun".
"Regulamentul concursului de proiecte este foarte vag în calcularea punctajelor pentru regizori, case de producţie şi, implicit, pentru proiectul cinematografic respectiv. Şi asta îl face foarte interpretabil, la discreţia Consiliului de Administraţie şi al preşedintelui acestui consiliu. Ştiu regulamentul, am participat la jurizare în sesiunea din vara anului trecut, de atunci ştiu că sunt multe probleme punctuale. Lista de festivaluri agreate de CNC este concepută aberant, scurtmetrajele punctează la fel ca lungmetrajele, în fapt nu există o comisie tehnică menită să calculeze profesionist punctajele concurenţilor. Totul se face la botul calului şi se calculează pe loc, cu comisia de faţă, când în mod normal, toate informaţiile furnizate de casele de producţie ar trebui verificate pe îndelete. Şi, nu în ultimul rând, trebuie desecretizat concursul, pentru că nu este un cenaclu literar, ci o competiţie de proiecte cinematografice, aşa că e nu numai normal, dar şi util ca, atunci când juriul judecă un scenariu, să cunoască şi regizorul care-l va filma", a declarat, pentru NewsIn, Radu Muntean.