"Mergem în Franţa să ne jucăm şansa, vrem să câştigăm. Pe hârtie e posibil să mergem şi la turneul final. Sperăm, suntem optimişti şi vom face totul pentru a realiza acest vis. Dacă învingem Franţa, va trebui să batem Austria, Serbia şi Feroe, apoi să ţinem şi cu sârbii când joacă cu Franţa. Nu avem niciun complex în faţa francezilor. Trebuie să îi surprindem, să îi blocăm mai ales din punct de vedere individual pentru că acolo stau ei mai bine. Nu mi se par o echipă în adevăratul sens al cuvântului, ei sunt mai buni la nivel de individualităţi", a spus Chivu.
Referitor la diferenţele care au apărut în cele două echipe naţionale de la ultima partidă, cea de la Constanţa, terminată la egalitate, scor 2-2, Chivu a spus că francezii sunt mai puternici decât atunci: "Franţa este o echipă tare tot timpul, aşa a fost şi aşa va fi mereu. Au şi ei de trecut o dublă decisivă, cu România şi Serbia, iar dacă nu se vor descurca bine, îşi vor diminua şansele de calificare. Sunt conştienţi de presiune şi vor să se impună. Noi suntem o echipă mai conştientă de valoarea noastră şi mult mai motivată. Încercăm mereu să ne autodepăşim, să obţinem victorii şi să ne apropiem mai mult suporterii, pe care în ultimul timp ni i-am îndepărtat".
Şi Răzvan Raţ e sigur că tricolorii vor face totul pentru a învinge Franţa şi vor încerca să profite de orice oportunitate pentru a obţine un rezultat pozitiv în meciul din preliminariile CM din Africa de Sud.
"Avem nevoie de victorie, chiar dacă pare imposibil. Franţa este o echipă extrem de puternică, dar trebuie să avem încredere că putem face un joc bun şi să obţinem victoria. Mergem doar cu gândul la un succes. Cât timp avem şanse de calificare trebuie să credem în ele şi să facem totul pentru a reuşi, dar depinde numai de noi. Franţa respectă orice adversar şi cred că aşa e şi cazul nostru. În mintea lor se gândesc să ne dea 7 goluri, dar nu va fi chiar aşa. Nu o să mergem acolo ca victime sigure, vom juca la victorie şi va fi un meci pe cinste", a spus Raţ.
Pentru jucătorul lui Şahtior Doneţk modalitatea prin care România poate trece de Franţa este foarte simplă: "Trebuie să jucăm foarte bine şi să dăm cu un gol mai mult decât ei. Vom profita de orice şansă va apărea". Raţ a adăugat că spre deosebire de precedentul joc, cel de la Constanţa, naţionala României este schimbată, mai ales pentru că selecţionerul este altul şi speră ca acest lucru să fie de bun augur.
România va juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 împotriva Franţei şi Austriei. Prima dintre partide va avea loc la data de 5 septembrie, pe arena Stade de France din Saint-Denis. Al doilea joc se va disputa la 9 septembrie, pe stadionul Steaua.