"Va fi un meci interesant cu
Rapid. Ne dorim să câştigăm eventul în acest an şi vom trata serios
jocul, nu vom merge cu echipa a doua în Cupă, mergem să câştigăm.
Sperăm să-i batem în ambele meciuri, şi va fi bine pentru noi", a spus
Borcea, care a adăugat că dacă George Copos va decide să se retragă de
la Rapid, acest lucru ar reprezenta o mare pierdere pentru fotbalul
românesc.
Oficialul dinamovist şi-a atenţionat jucătorii că de acum vrea numai
victorii: "Le-am zis să nu mai doarmă, nu trebuie să mai facem meciuri
nule, trebuie să câştigăm fiecare meci. Vreau să câştigăm detaşat, ca
să nu mai avem probleme. Le-am spus, este munca lor... '1, 2, 3, 4,
Cupa şi campionatul, şi eu vă aştept la casierie'".
Borcea a încheiat spunând că stadionul Cotroceni reprezintă o variantă
în cazul în care Dinamo s-ar califica în premieră în grupele Ligii
Campionilor: "Ne dorim să ajungem în faza grupelor Ligii, dar nu o să
depăşim niciodată această fază, trebuie să fim conştienţi. Nicio echipă
din România nu va reuşi în următorii 10 ani. Avem echipă să terminăm pe
locul 3. Trebuie să căutăm soluţii şi să putem să jucăm pe stadionul
Cotroceni. În Italia, Spania şi Franţa, stadioanele sunt construite de
primării şi de guverne, echipele vin şi joacă, încasează banii pe
abonamente, pe când aici avem condiţii de două stele".
Grupările Dinamo şi Rapid se vor întâlni în sferturile de finală ale
Cupei României, ediţia 2008/2009, conform tragerii la sorţi care a avut
loc joi la Casa Fotbalului.