Băimăreanul Balaj era în cărţi pentru a conduce meciul dintre Dinamo şi
Rapid, scor 3-0, din etapa a 22-a, fiind din provincie, dar şi pentru
că prestaţiile sale din acest sezon au fost foarte bune. Preşedintele
CCA, Gheorghe Constantin, a decis însă să îl trimită pe bucureşteanul
Aurelian Bogaciu la derby-ul rundei trecute, tocmai pentru că la
disputa dintre Universitatea Craiova şi Dinamo nu putea delega un
arbitru din Capitală, astfel încât Balaj va conduce jocul din Bănie.
Cristian Balaj a mai arbitrat în carieră alte două partide între
Universitatea Craiova şi Dinamo, ambele disputate pe stadionul Ion
Oblemenco, şi de fiecare dată bucureştenii s-au impus. Primul joc s-a
disputat la data de 13 octombrie 2001, iar dinamoviştii au câştigat cu
scorul de 2-0, în timp ce a doua partidă a avut loc la 28 septembrie
2003, când roş-albii s-au impus cu scorul de 1-0.
Centralul din Baia Mare a arbitrat 21 de meciuri ale celor de la
Universitatea Craiova, în care aceştia au înregistrat 8 victorii, 4
egaluri şi 9 înfrângeri, în timp ce cu Balaj la centru, Dinamo a
disputat 28 de jocuri, în care a înregistrat 15 victorii, 4 egaluri şi
9 înfrângeri.
Meciul dintre Universitatea Craiova şi Dinamo, din etapa a 23-a a Ligii
I, se va disputa miercuri, de la ora 21:00, pe stadionul Ion
Oblemenco şi va fi transmis de Antena 1. În jocul tur, dinamoviştii au
câştigat la limită, scor 1-0, prin golul marcat de Marius Niculae