La protest au participat aproximativ 60 de crescători din judeţele Alba, Timiş, Ilfov, Tulcea şi Dâmboviţa. Preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România, Costel Caraş, a declarat, astăzi, că protestul se doreşte să fie unul paşnic fără incidente.
"Vrem să atragem atenţia supra problemelor cu care se
confruntă crescătorii de taurine. Dacă nu ni se rezolvă problemele vom
ajunge să blocăm intrările în fabricile de lapte din ţară, care
lucrează cu lapte din import. De când am început protestul, cisternele
cu lapte din străinătate intră în ţară doar în cursul nopţii", a
declarat Costel Caraş.
Crescătorii de vite au anunţat că vineri a fost ultima zi în care au protestat în zona Punctului de Trecere a
Frontierei Nădlac.
Crescătorii de vaci din Ardeal au protestat joi la Borş
Zeci de fermieri au protestat pentru a doua zi consecutiv în apropierea punctului de trecere a frontierei Borş. Crescătorii de vaci vor subvenţii mai mari de la stat şi cer stoparea importului de lapte din străinătate.
Fermierii sunt supăraţi pentru că mulţi procesatori preferă să importe lapte mai ieftin din Ungaria şi Polonia, decât să îl cumpere pe cel românesc. Crescătorii de vaci susţin că nu pot face faţă concurenţei dacă nu primesc subvenţii mai mari de la stat.
Fermierii din Cluj, Bihor şi Mureş care au protestat, joi, spun că vineri le vor fi luat locul crescătorii de vaci din Moldova. Ministerul Agriculturii recunoaşte că subvenţiile pentru fermieri sunt mici, în comparaţie cu media europeană.
Subvenţia ar putea creşte în funcţie de bugetul alocat de viitorul Guvern.