Miniştrii de Justiţie şi de Externe din peste 60 de ţări, între care Statele Unite şi China, s-au reunit luni, în Singapore, pentru o întrevedere găzduită de cele două organizaţii internaţionale. Aceasta este, potrivit „New York Times”, prima etapă în procesul de creare a ceea ce Interpolul numeşte „doctrina asigurării ordinii globale”, care va permite atât Interpolului, cât şi Naţiunilor Unite să îmbunătăţească abilităţile „forţelor poliţieneşti de menţinere a păcii”, după cum scrie Cotidianul.
Procesul implică, printre altele, împărtăşirea unei reţele de comunicaţii securizate şi crearea unei vaste baze de date care va conţine mostre ADN, amprente digitale, fotografii şi anunţuri de urmărire a infractorilor.
„Avem un model vizionar”, a declarat Ronald K. Noble, secretarul general al Interpolului şi primul american aflat la conducerea acestei organizaţii poliţieneşti internaţionale. Interpol are sediul central în oraşul Lyon (Franţa) şi este finanţat de 187 naţiuni membre ale sale.
“Poliţiştii vor fi antrenaţi şi echipaţi în mod diferit, ca şi până acum. Dar când ei vor opri pe cineva, vor putea să consulte o bază de date globală, pentru a verifica persoana pe care au oprit-o”, a explicat Noble. Activitatea de „menţinere a păcii” contemporană a „evoluat dramatic” din clipa în care „căştile albastre” ale ONU au primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1988. După 2005, numărul ofiţerilor de poliţie încorporaţi în efectivele de 95.400 de „căşti albastre” aproape că s-a dublat, de la 6.000 la 12.000, în 17 ţări.
Citeşte mai mult în Cotidianul.