Hai să încep cu începutul, sper să nu vă plictisiţi până ajung la înjurăturile adresate lui Chiliman, început care, în cazul de faţă, înseamnă nişte picături uriaşe de ploaie. Le-aş fi găsit chiar romantice dacă nu se întâmpla să plec de la birou după o zi nu tocmai uşoară. Aşa, le-am găsit doar uriaşe. Lipsa de senisbilitate a durat până când am ajuns la Romexpo, plecat fiind de la Casa Presei, adică de la vreo 50 de metri. A început urgia. Flora Capitalei a fost răvăşită, crengi, plastice, frunze, cartoane şi tone de apă dansau bezmetic împrejur.
Primul impuls a fost să trag pe dreapta, dar prea îmi era foame ca să mai pot fi şi precaut. Dă-i înainte, Costine. Şi am dat. Pînă când un copac s-a prăbuşit în faţa unui autobuz al RATB. N-aş fi oprit, v-am zis, gândea stomacul pentru mine, dar Renault-ul din faţa mea nu a mai vrut cu nici un chip să se mişte. Foame, foame, dar nici nu e frumos să claxonezi noaptea, aşa că am ales să aştept.