Nu sunt eu primul care scrie despre asta, cu siguranţă nu o să rămân nici ultimul: presa online din România e mai ceva decât un cowboy criţă în vestul săbaltic. Regulile există doar pentru a fi încălcate, copyright-ul e o vorbă cu un înţeles demult uitat, fraierul asistă neputincios cum putoarea, dibace mânuitoare de copy/paste, îşi face guşa mare din pontul pe care el l-a primit, din zecile de telefoane pe care el le-a dat, din orele sale pierdute pentru o documentare. Exclusivitatea de presă e mai moartă decât Dumnezeul lui Nietzsche.
Ca business, loaza dă oricui lecţii despre maximizarea profitului, investeşte în câţiva studenţi hămesiţi, în niscai servere şi, cât îl lasă inima ori mintea, în SEO/NEO/CEO/LEO ori alte abrevieri şmechere. Calculatoarele SH şi le-a asigurat deja pe barter. Ah, uitasem de apartamentul în care funcţioneză mustăria, din respect pentru doamna mama sa, cu care îl împarte, trebuie să plătească şi întreţinerea.
