"M-au chemat să mă uit cum desigileaza nişte calculatoare. Lupta cu corupţia este un film şi le trebuiau actori renumiţi, iar eu sunt unul dintre aceşti actori renumiţi. Oricum, istoria va dovedi că sunt nevinovat", a spus Penescu înainte de a urca în duba poliţiei.
Penescu a stat la sediul DNA Piteşti mai bine de patru ore.
Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, a mai fost adus, joi, 21 mai, la DNA Piteşti, iar la plecare a precizat că nu a venit pentru nicio confruntare.
Surse judiciare apropiate anchetei au precizat, însă, că lui Penescu i s-ar fi extins acuzaţiile din dosar, pentru o nouă infracţiune de dare de mită, după ce Prunea a fost pus sub acuzare oficial.
Surse judiciare au declarat, săptămâna trecută, pentru NewsIn, că directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, a fost şi el pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, după ce procurorii spun că el ar fi primit de la Cornel Penescu 12.000 de dolari pentru a interveni pe lângă membrii mai multor comisii din cadrul FRF pentru ca patronul FC Argeş să scape de anumite sancţiuni.
După sfertul de oră petrecut în sediul DNA Piteşti, Cornel Penescu a spus:" Nu am dat nicio declaraţie. Să ştiţi că nu am venit pentru confruntări".