Am planuri mari. Vă fac premier când ajung preşedinte, i-a zis Circopitecul cu blana albă şi ochelari negri, lui Cimpanzeus. Maestre Circopitec, vă evacuez, i-a zis Cimpanzeus, Circopitecului. Aştept să mă evacuaţi, dar la Cotroceni, i-a spus Circopitecul lui Cimpanzeus. (Nu l-a evacuat, dar a renunţat să mai ciocnească cupa de şampanie cu Circopitecul alb cu ochelari negri şi cu Macacul negru cu gât-legau bleumarin). Nu a ciocnit cu mine pentru că nu bea şampanie, i-a zis Circopitecul cu blană albă şi ochelari negri, Macacului negru care îşi scoate gât-legaul bleumarin de la gâtlej, Cimpanzeus bea să se dreagă, aşa că bea whisky. (Macacul negru cu gât-legaul scos de la gât a zis că Cimpanzeus nu a ciocnit cu el pentru că nu l-a văzut). Cum să nu te vadă, mai Macacule negru, i-a zis Circopitecul alb Macacului, că doar la tine se uita?