Astfel, Darius Vâlcov a anunţat destituirea conducerilor locale de la
Slatina, Caracal, Drăgăneşti, Scorniceşti şi Corabia. Potrivit
acestuia, organizaţiile locale de la Slatina şi Scorniceşti vor fi
coordonate de foştii preşedinţi, cea de la Caracal va fi condusă de
Vâlcov, de coordonarea democrat-liberalilor din Drăgăneşti se va ocupa
fostul candidat la preşedinţia CJ Olt Marin Ionică, iar organizaţia de
la Corabia va fi îndrumată de consilierul judeţean Gheorghe Ciucu.
Preşedintele PD-L Olt a precizat că deciziile au fost luate în Biroul
Permanent Judeţean al organizaţiei desfăşurat joi seara şi că
sancţiunile sunt determinate de rezultatele obţinute de organizaţiile
amintite la alegerile europarlamentare, care au fost cu 20% mai mici
decât cele pe care şi le-au asumat drept criteriu de performanţă.
Liderul democrat-liberalilor din Olt a mai declarat că s-a decis în BPJ
al PDL Olt excluderea din partid a prim-vicepreşedintelui organizaţiei,
Gabriel Diaconu, consilier judeţean. O altă măsură luată de conducerea
PD-L Olt a vizat retragerea sprijinului politic pentru consilierii
judeţeni Valeriu Matei şi Mihai Eleodor. Tot fără sprijin politic a
rămas şi fostul prefect democrat Octavian Popescu, directorul Casei
Judeţenei de Pensii Olt. De asemenea, directorul APIA, fost lider al
organizaţiei de la Caracal, Dumitru Niculescu a rămas fără funcţiile
politice, la fel stând lucrurile şi în cazul fostului vicepreşedinte al
organizaţiei municipale Marian Chitea, director al Hidroserv Olt.
"Am informat conducerea CJ Olt cu privire la retragerea sprijinului
politic al celor trei consilieri judeţeni, Valeriu Matei, Mihai Eleodor
şi Gabriel Diaconu, dar şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în
cazul lui Octavian Popescu", a susţinut Vâlcov. Acesta a precizat că
sancţiunile au fost aplicate şi din cauza declaraţiile făcute de
aceştia împotriva conducerii organizaţiei şi a unor lideri.
Vâlcov a mai susţinut, în cadrul conferinţei de presă, că nu a primit
nicio demisie din partea deputatului Nicolae Stan, dar nu a negat că
acesta a anunţat că pleacă din partid şi că ar avea unele
nemulţumiri. "Oficial, deputatul Nicolae Stan este membru PDL. Nu am
primit nicio demisie din partea acestuia", a spus Vâlcov.