Eram în anul I pe la jumătatea semestrului al doilea, trecut cu bine de prima sesiune din viaţa mea şi cu gândul doar la vacanţa de vară. Îmi făcusem planuri să plec în State cu programele pentru studenţi, dar din neferire pentru mine situaţia mea scolară nu mi-a permis. Mai precis matematicile speciale m-au făcut să îmi iau gândul de la America.
Dar mi-am schimbat repede planul de bătaie pentru vacanţa mea de vară, îmi adusesem aminte de un prieten de-al meu plecat de vreo 6 ani în Spania şi am zis să încerc să îl contactez că doar încercarea moarte n-are şi bine am făcut. Prietenul ăsta al meu a fost tare entuziasmat de telefonul meu şi nici nu am apucat eu să îi fac propunerea ce o aveam plănuita din timp că m-a şi chemat la el. Am fost tare, tare fericit când l-am auzit mai ales că urma să fie prima ieşire a mea în afara graniţelor ţării şi vroiam de mult să văd altă ţară pe viu nu numai la televizor.
După câteva zile de la propunerea făcută eram cu biletele de autocar în buzunar. Au existat câteva dileme în mintea mea şi în legatură cu mijlocul de transport cu care urma să merg dar am optat pentru autocar pentru că avea un traseu tare interesant şi aveam să văd locuri pe care doar în reviste şi la televizor le mai văzusem. A venit si ziua plecării. M-am urcat în autocar, m-am aşezat pe un loc lânga geam şi am plecat. Drumul până la ieşirea din ţară prin vama Turnu a fost tare lung şi obositor dar după ce am ieşit din ţară totul a fost ok.
Prima ţară prin care am trecut a fost Ungaria şi odată cu scurta mea perindare prin ţara vecină mi-am schimbat şi părerea despre această ţară. Ungaria este o ţară tare frumoasă şi aranjată, la cea mai mică intersecţie din orice sătuc întâlneai sensuri giratorii iar casele nu ieşeau din arhitectura localităţii. După câteva ore de mers prin Ungaria am ajuns la graniţa cu Austria unde ne-au întâmpinat nişte vameşi tare ostili. Nici nu m-am mai întrebat de ce se poartă aşa cu noi, lucrul acesta era ştiut de toată lumea: eram români. Am fost daţi jos din autocar şi identificaţi fiecare în parte. Am trecut cu bine şi de ultima noastră graniţă în drumul spre Spania şi am intrat în Austria, ţara cea mai îndrăgită de orice iubitor al muntelui.
Autostrada îşi croia drum printre Alpi iar eu ma uitam uimit pe geam şi admiram crestele înzăpezite ale munţilor şi peisajele de-a dreptul impresionante, verdele pădurilor contopindu-se cu albul crestelor şi albastrul cerului. Câteva ore a durat traversarea Austriei timp în care am avut ocazia să ne şi oprim la un han unde am putut degusta din specialităţile austriece. Din Austria în Italia nici nu am simţit când am trecut, am observat doar că scrisul de pe indicatoare se transformase din germană în italiană şi nu după mult timp am văzut marea. Pot zice că tronsonul de drum parcurs în Italia şi Franţa, mai precis Coasta de Azur este cel mai frumos loc pe unde am trecut vreodată. Autostrada era la zeci de metri deasupra mării, sub noi iahturile şi bărcile mişunau ca furnicile, iar muntţi tăiau apele ca şi când ar fi vrut sa soarbă din limpezimea aceea nesfârşită. Au fost câteva ore în care parcă am fost pe altă lume, păcat că s-a terminat repede şi după Franţa a urmat Spania.
Am intrat în peninsulă prin dreptul Barcelonei, oraşul pe care doream să îl văd încă de mic copil şi după aproximativ 6 ore de drum am ajuns la destinaţie: Denia de Alicante, oraş situat între Valencia şi Alicante. M-am cazat repede la prietenul meu şi nu am mai stat pe gânduri, am pornit să văd micul şi cochetul oraş de la malul Mediteranei. Prima impresie a fost deosebită, prin oraş se perindau turişti de tot felul de nationalităţi deoarece Denia este port de îmbarcare spre Ibiza şi Insulele Baleare, iar perioada în care nimerisem eu era perioada fiestelor.
În fiecare săptămână se sărbătorea câte ceva iar felul spaniolilor de a sărbători mi-a plăcut tare mult, fel şi fel de tradiţii şi obiceiuri păstrate din cele mai vechi timpuri. În cele doua luni în care am stat pe tărâmul Iberic am avut ocazia de a vizita şi alte părţi ale ţării datorită prietenului meu care m-a purtat atât cât a putut şi el. Am avut ocazia de a vedea oraşe de care numai la televizor auzisem (sunt un mare fan al fotbalului spaniol şi mai ales al Barcelonei): Alicante, Valencia şi în special Barcelona - oraşul la care visam încă de mic.
Scurta mea şedere în Spania a fost o experienţă unică, am luat contact cu obiceiuri şi tradiţii care de care mai interesante, am vizitat locuri minunate ce poate doar o data în viaţă ţi-e dat să le vezi şi am cunoscut oameni cu care am păstrat legatura şi care pot zice că mi-au devenit prieteni. Dupa două luni în care m-am distrat şi am admirat locuri extraordinare m-am întors acasă, mai precis la facultate să dau examenul la MS (matematici speciale) şi îi mulţumesc domnului profesor şi acum pentru că din cauza lui am ajuns să văd locuri superbe. Am plecat cu speranţa că într-o zi voi reveni şi pot să afirm cu tărie că Spania este una dintre cele mai frumoase ţări ale Europei mai ales prin frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor.
