Totul a început cu un mesaj prin care eram anunţată că voi pleca în Slovacia pentru un sejur de 4 zile. La început am fost foarte bucuroasă pentru că sunt o iubitoare a muntelui şi îmi doream de mult o astfel de vacanţa, însă pe parcurs mi-am dat seama că e puţin cam departe şi posibilitatea de a ajunge în acea staţiune este mai limitată. Şi totuşi pentru că eu şi prietenul meu „zurlii” nu ne dăm la o parte în faţa aventurii, am decis până la urmă să ne strofocăm puţin şi să facem cumva să ajungem acolo.
Şi uite aşa a început căutarea noastră pentru transport care trebuie să recunosc nu a fost foarte uşoară ţinând cont că pe site-ul CFR-ului nu prea găseşti datele necesare. Dar cum noi doi aştia mititei ne duce puţin mintea am intrat pe un site din Germania al CFR-ului care ne-a dat toate răspunsurile la întrebările noastre. Răspunsul obţinut era legat de faptul ca trebuia sa schimbăm 5 trenuri pentru a putea ajunge la destinaţie iar apoi să mergem puţin pe jos până la hotel. După ceva emoţii legate de biletele de plecare am reuşit să ne îmbarcăm în tren şi să plecăm către Slovacia într-o seară de joi. Partea cu serviciul şi cu liberele nu o mai povestesc că a fost puţin cam tragică şi asta datorită faptului că şefii nu au fost foarte încântaţi de plecărea noastră. Ca mai toţi românii ne-am luat şi provizii pentru drum dar despre astea o să vă spun mai încolo. Ne-am urcat în primul tren care pleca din Braşov către Budapesta, prima noastră oprire de fapt , orele petrecute în acest tren fiind cele mai multe şi s-a găsit timp de discuţii, luat cina şi servit o băuturică. Dar cum ziceam aventura abia începea şi nu se putea să nu se întâmple ceva şi în acest tren. Eu la viaţa mea am călătorit cu trenul mult dar atâţia controlori şi vameşi câţi am întâlnit în acest tren nu am văzut niciodată. Mai era şi problema că vorbeau în ungureşte, iar eu care am învăţat atâtea limbi străine tocmai pe asta nu o ştiam, mai ales acum că aveam nevoie. Ne-am descurcat noi până la urmă si am ajuns la destinaţia Budapesta. În Budapesta nu a fost timp prea mult şi ne-am urcat rapid în trenul care ducea la Kosice şi în care nu am mai avut parte de atâţi controlori şi vameşi. Odată ajunşi acolo pentru că era suficient timp până la următorul tren am vizitat oraşul Kosice care în mare parte seamănă cu oraşele din România şi în special partea veche din Braşov. Şi la ei ca la noi sunt clădiri vechi şi clădiri noi (renovate de la a-z), iar oamenii cred că diferă de noi prin respectul pentru semenii lor. În concluzie intrasem într-o ţară frumoasă şi la propriu şi la figurat ţinând cont ca şi ea a fost sub comunism. Aici bineînţeles că nu puteam scăpa de aventură, şi noi, ca tot omul când ne-am dus la casa de bilete să ne luăm rezervare unde descoperim amuzaţi că nimeni nu vorbea nici o limba cunoscută de noi (şi chiar ştiam câteva). Dacă aţi văzut filmele mute înseamnă că o să vă daţi seama cum am reuşit noi să luăm rezervarea. După îndelungi gesticulaţii şi semne, cu biletul în mână am reuşit să luăm ce ne trebuia şi ţusti la tren.
Destinaţia următoare era oraşul Poprad Tatry, un oraş situat la poalele muntelui unde urma sa ajungem noi. Deşi distanţa până la poalele muntelui nu era mare, să nu credeţi că am scăpat aşa uşor cu transportul. De acolo am fost nevoiţi să luăm un tren până la următoarea staţie, care avea un nume foarte ciudat şi era situată în mijlocul unui câmp. Noi am coborât cu tot cu bagaje că aşa ni s-a spus şi ne-am pus pe ele aşteptând următorul tren. Mă gândeam eu că atât ne mai trebuie să rămânem noaptea pe un câmp unde nu era nimeni şi chiar dacă erau, cum m-aş fi înţeles cu ei? În fine a venit trenul după ceva emoţii şi am ajuns la staţiunea cu pricina. Dar nu am putut sta linistiţi că odata ajunşi acolo ne uitam când în dreapta când în stânga în ce direcţie să o luăm. Am dat cu banul şi am luat-o în stânga dar ce credeţi, gresit. După 3 km ne-am intâlnit cu cineva şi după îndelungi gesticulaţii ne-a spus ca era în direcţia cealaltă. Era deja seară şi când am ajuns la hotel nu ne-a mai trebuit nimic decât o baie şi somn.
Sejurul a fost de vis în acea staţiune fiind nenumărate posibilităţi de distracţie şi relaxare. De la schi, plimbări cu telefericul, saună, ping-pong, fotbal, baschet, piscină, bowling şi multe altele până la plimbări în alte staţiuni unde poţi practica diferite sporturi mai excentrice. Nu pot să zic că a fost un sejur lipsit de aventură pentru că mai zilnic pentru a merge în centrul staţiunii trebuia să tranversăm o parte de munte şi cum ne întorceam seara vă daţi seama cum era pe întunericul ăla în mijlocul pădurii. Am fost să zicem norocoşi şi nu am întâlnit decât nişte capre sălbatice dar cine ştie ce animale sălbatice se mai suiau pe acolo. Cum vă ziceam mai devreme când am plecat de acasă am luat cu noi o grămadă de mâncare (conserve) care nu ne-au folosit la nimic, noi având acolo masa asigurată (şi era într-adevar masă). Aşa că am fost nevoiţi să ne întoarcem cu ele înapoi şi să le mancăm aici. Staţiunea Tatrankaya Lomnica e o staţiune situată la poalele munţilor Tatra şi e una dintre nenumăratele staţiuni din zonă unde în general vin mulţi cetăţeni din ţările vecine cu Slovacia. Eu zic că merita să faceţi o vizită în acestă ţară şi în special în acestă staţiune pentru că este o frumuseţe şi o să vă daţi seama de asta din poze.
