În octombrie 2008 am făcut o călătorie de neuitat pe tărămul Indiei. Mai precis în statul Uttar Pradesh, în oraşul Agra. Ce m-a impresionat în India? În primul rând liniştea care îţi coboară în suflet atunci când păşeşti prima oară pe aceste meleaguri, apoi oamenii, îmbrăcaţi în porturile lor tradiţionale: (sari, kurta), bucuria pe care am citit-o în ochii lor atât la cei care locuiesc într-o cutie de lemn sau într-un cort cât şi la cei care locuiesc în case modeste, resemnarea cu care îşi acceptă soarta lor umilă şi modul în care merg înainte conduşi de credinţa lor puternică în Karma şi în Dharma fiecăruia.
De asemenea, am fost impresionată de măreţia Taj Mahalului care mi-a răsărit deodată înaintea ochilor oglindit în apă, strălucind în lumina soarelui şi care îşi schimbă culoarea în diferitele momente ale zilei. Acest mausoleu din marmură construit de către împăratul mogul Shah Jahan pentru soţia sa Mumtaz Mahal care a murit dând naştere ultimului lor copil dă mărturie şi astăzi despre existenţa dragostei adevărate. De fapt Agra, este numit şi oraşul dragostei datorită prezenţei Taj Mahalului. În interiorul Taj Mahalului se află mormintele lui Shah Jahan şi al lui Mumtaz Mahal încrustate cu pietre preţioase.
La vest de Taj Mahal se află o moschee realizată din piatră roşie, iar vis-a-vis de aceasta este o moschee similară, o replică a ei construită simetric cu aceasta. Cu toate că Agra gazduieşte unul dintre cele mai renumite monumente din India el este unul din cele mai sărace oraşe, nimic întâmplător în India care este o ţară a contrastelor. Pe străzile din Agra am întâlnit oameni, vaci, câini şi chiar veveriţe, o mulţime pestriţă, o multitudine de ricşe care circulă haotic alături de camioane colorate pe care scrie cu litere mari “please horn” (Vă rog să claxonaţi).
În mijlocul acestei forfote şi gălăgii m-am simţit ca într-un carusel în care mă învârteam necontenit încercând să mă descopăr pe mine însămi. La câţiva kilometrii de Agra am vizitat Fatehpur Sikri, fosta capitală a Imperiului Mogul şi reşedinţă a împăratului mogul Akbar. Fatehpur Sikri se remarcă prin măreţie şi diversitatea de stilurilor arhitecturale (mogul, hindu, islamic) şi prin numeroasele sale clădiri: Naubat Khana, locul de unde erau anunţati oaspeţii importanţi, Diwan-i-am, locul în care împăratul se întâlnea cu supuşii, Diwan-i-Khas, locul în care împăratul se întâlnea cu reprezentanţii diferitelor religii pentru a discuta aspecte de ordin religios, o moschee Jama Masjid, palatul împăratului, toate construite din piatră roşie.
Am vizitat de asemenea o fabrică în care indienii încrustau pietre în marmură păstrând astfel tradiţia straveche a realizării Taj Mahalului şi am luat lecţii în legătură cu acest meşteşug străvechi. Hotelul la care am fost cazaţi (Jaypee Palace) ne-a oferit un program de dansuri tradiţionale indiene, dansuri mistice, pe care şi astăzi unii dintre ei le mai oferă drept ofrandă zeilor, precum şi ocazia de a medita împreună cu călugări tibetani. Impresionată am fost şi de către flora luxuriantă din India: de la diferitele specii de palmieri, în special Palmierul Regal, la Ficus Religiosa (celebrul copac sub care se spune că a dobândit Buddha iluminarea). M-au înveselit veveriţele şi şopârlele geko care mişunau necontenit pe lângă noi.
În India m-am simţit ca şi cum aş fi pătruns într-o altă lume, o lume caleidoscop, o lume care atunci când crezi că ai ajuns să o cunoşti şi să o înţelegi, apare sub o altă înfăţişare surprinzându-te de fiecare dată. A fost cea mai reuşită vacanţa a mea de până acum.