Prezentările publice sunt, de altfel, punctul culminant al desfăşurării
competiţiei Olimpiadele Comunicării. La acest eveniment, concurenţii
trebuie să-şi susţină campania de comunicare în faţa juriului, a
clientului şi a publicului din sală. Juriul concursului este format din
specialişti din publicitate, relaţii publice, comunicare politică şi
instituţională.
Până să ajungă în finală, concurenţii au avut
parte de provocări pe cât de reale, pe atât de diverse din partea
"clienţilor". La proba Comunicare Politică, au fost alese zece echipe
finaliste, iar printre "clienţii" pe care i-au primit se numără
următorii politicieni: Adriana Săftoiu ( PNL), Corina Creţu (PSD),
Ramona Mănescu (PNL), Attila Korodi (UDMR), Victor Ponta (PSD), Bogdan
Olteanu (PNL) şi Roberta Anastase (PDL).
La proba Relaţii Publice s-au calificat 13 echipe, care au lucrat pentru "clienţi" precum Tuborg România, RBS Bank România, Raiffeisen Bank, Coca Cola HBC România, BCR, Petrom sau Fundaţia Sensiblu. Cerinţele acestor clienţi pentru echipele finaliste au fost, în general, să realizeze o campanie cu scopul de a obţine sau de a menţine încrederea publicului important pentru companiile respective.
Pentru a ajunge în finala probei Advertising, fiecare dintre cele zece echipe calificate a primit un "client" din rândul brandurilor comerciale. Scopul campaniilor comandate echipelor a fost influenţarea consumatorilor în procesul de achiziţie a unui anumit brand. Printre "clienţii" de la această probă s-au numărat Gillette, Jurnalul Naţional şi Jack Daniel's.
La proba Comunicare Instituţională au ajuns în finală zece echipe, iar
"clienţii" au fost ministere, agenţii de stat şi alte instituţii
publice. În aceste condiţii, campaniile cerute la această probă au
vizat interesul public, echipa care a "lucrat" pentru Ministerul
Educaţiei, de pildă, primind următorul brief: "Realizarea unei campanii
de conştientizare şi sensibilizare a părinţilor cu privire la
segregarea în şcoli, fenomen care îi are va victime pe elevii romi. Se
urmăreşte obţinerea sprijinului lor penru combateresa segregării prin
educaţia incluzivă".
La cea de-a noua ediţie a Olimpiadelor Comunicării participă 600 de
studenţi sau masteranzi, care îşi doresc o carieră în publicitate sau
relaţii publice, informează organizatorii.Festivitatea de premiere, momentul mult aşteptat atât de concurenţi,
cât şi de cei care le-au fost "clienţi", va avea loc pe 22 mai.