În prima zi de înscriere la concursul de titularizare şi-au depus
dosarele 50 de persoane. Asta în condiţiile în care sunt 110 locuri
vacante în tot judeţul Mehedinţi.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean se aşteaptă ca în acest an concurenţa să fie foarte mare. Dascălii cu experinţă au spus însă că mulţi dintre cei care se prezintă la concurs nu sunt bine pregătiţi. "Sunt foarte mulţi produşi pe bandă rulantă, unii chiar la apelul de seară", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Mihai Dima.
Înscrierile pentru examenul de titularizare se vor încheia pe 19 iunie, iar examenul va avea loc pe 15 iulie.