"Trupa vrea să facă acest lucru de mult timp", spune managerul trupei, Paul McGuinness, citat într-un comunicat postat pe site-ul U2. "Este prilejul ideal pentru ca sărbătoarea să înceapă", a explicat acesta. "Fanii parcurg uneori distanţe mari pentru a vedea trupa U2, iar de astă-dată, U2 merge la ei, în lumea întreagă", se explică în document.
Concertul de duminică, prevăzut să înceapă la ora 20:30 (05:30 ora României, n.r.), va fi transmis în direct pe canalul U2 de pe YouTube, în 16 ţări: Australia, Brazilia, Canada, Corea de Sud, Marea Britanie, Spania, SUA, Franţa, India, Irlanda, Israel, Italia, Mexic, Japonia, Noua Zeelendă şi Olanda.
"YouTube este încântat să poată furniza publicului său din lumea întreagă o performanţă în direct a uneia dintre cele mai mari trupe ale lumii", a declarat responabilul de parteneriate de la YouTube, Chris Maxcy, citat în comunicatul trupei U2.
Concertul U2 de duminică, transmis live pe YouTube
