România, prin compania Transgaz, este componentă de bază a proiectului de gazoduct Nabucco. Această conductă ar urma să aducă gaze în Europa din Marea Caspică, pentru a reduce dependenţa Europei de combustibilul din Rusia.
Întărirea sistemelor energetice din statele Uniunii Europene au devenit o prioritate după războiul din Georgia de astă vară şi, mai ales, după criza gazului dintre Rusia şi Ucraina de la începutul acestei luni. Propunerea Comisiei Europene include un plan de 1 miliard de euro care să permită interconectarea reţelelor de distribuţie de gaz a statelor membre - inclusiv cele ale României şi Ungariei.