Din cele 292 de acţiuni în constatare în urma verificărilor de interes public, 149 privesc calitatea de lucrător (foşti ofiţeri), iar 143 vizează stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.
Din totalul acţiunilor înaintate de Consiliu în instanţă, 56 de procese au fost câştigate de CNSAS, 12 au fost pierdute din cauza lipsei calităţii procesuale a persoanelor verificate (în urma decesului), două procese au fost pierdute definitiv şi irevocabil, 9 fiind în recurs, iar alte 213 sunt în curs de desfăşurare.
Dintre persoanele pentru care CNSAS a cerut constatarea colaborării cu fosta Securitate, în 2008, cele mai cunoscute sunt Dumitru Avram şi Ioan Aurel Rus, ambii de la PRM, Vasile Butnaru (PSD), fostul ambasador al României la Lisabona, Gabriel Gafiţa, Ion Ionescu, judecător la ÎCCJ, Tiberiu Marc (PSD), actualul preşedinte CJ Sălaj, Constantin Argatu, episcop al Argeşului şi Muscelului, Costică Crăciun, episcop al Dunării de jos.
CNSAS se află în proces cu 94 de persoane deţinătoare ale titlului de luptător în Revoluţia din Decembrie 1989, iar alte 29 de acţiuni în instanţă se referă la magistraţi (judecători sau procurori) în funcţie.
Instituţia susţine că identificarea magistraţilor foşti colaboratori a fost mai eficientă decât în alte ţări.
Astfel, Institutul Memoriei Naţionale din Polonia, cu atribuţii similare CNSAS, a deconspirat, în perioada 2005-2008, un număr de 19 magistraţi care au colaborat cu serviciile secrete poloneze în perioada comunistă, în timp ce Consiliul a întocmit acţiuni în constatarea calităţii de colaborator / lucrător al Securităţii pentru 29 de magistraţi, în numai 8 luni de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit bilanţului CNSAS, în 2008 au fost verificaţi din oficiu 3834 de candidaţi dintre care 2.823 persoane care au candidat pentru ocuparea funcţiilor de primari sau consilieri locali şi, respectiv, 1.011 persoane care au candidat pentru ocuparea unui post de senator sau deputat în Parlamentul României.