Două înfrângeri şi un egal au aruncat naţionala României în lupta pentru locurile 7-8 la Mondialele din China, cele şase victorii obţinute la acest turneu final fiind astfel insuficiente în lupta pentru medalii.
Scoase de pe podium de Spania, duminică, fetele noastre au părut încă prea supărate şi prea puţin conectate la partida cu Coreea de Sud, ultima din grupa principală, dând senzaţia că nu le pasă dacă încheie competiţia pe locul 5 sau 8. Au fost conduse şi la opt goluri distanţă, dar au revenit spectaculos pe final, încheind 34-34, însă rezultatul le este insuficient pentru a le depăşi pe asiatice în clasament, acestea având un punct avans înaintea întâlnirii. În condiţiile date, fetelor antrenate de Radu Voina nu le rămâne decât varianta cea mai fericită a ocupării poziţiei a 7-a la CM din China, asta în cazul în care vor reuşi joi să învingă Germania.
De remarcat că toate cele trei eşecuri ale naţionalei noastre la aceste Mondiale s-au produs la o diferenţă de un gol, atât în înfrângerile cu Spania şi Norvegia, cât şi în egalul cu Coreea având nevoie doar de o reuşită pentru a menţine aprinsă speranţa.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida România - Coreea de Sud 34-34