"Este adevărat că am vrut un antrenor tânăr aşa cum am şi la echipa de
club, este mult mai bun pentru noi. Îl ştiu pe Răzvan doar ca om, dar
ca antrenor doar din auzite, de la colegi şi s-au spus numai lucruri
bune. Are toată susţinerea jucătorilor pentru că vrem să ieşim din
această pasă neagră. Nu îl cunosc, dar cred că motivarea va fi punctul
forte pentru Răzvan, pentru că are toate calităţile pentru a reuşi, nu
mai are nevoie de altceva", a spus Ciprian Marica la GSP TV.
Atacantul a recunoscut că se aştepta la această numire: "Se vehicula
numele lui Răzvan Lucescu încă din momentul în care a fost demis domnul
Piţurcă, iar eu mă aşteptam să fie numit el. Discutasem şi între noi
despre asta, dar nu prea mult".
Fundaşul lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, s-a arătat şi el încrezător în
şansa lui Răzvan Lucescu la prima reprezentativă: "Nu putem decât să îl
ajutăm pe Răzvan să îşi facă treaba bine şi să obţinem cât mai multe
victorii cu el pe bancă. Nu am vorbit cu nea Mircea despre Răzvan,
pentru că noi suntem foarte ocupaţi cu semifinala Cupei UEFA, dar vom
avea timp să stăm şi de vorbă. Obiectivul pentru Răzvan Lucescu este
unul realizabil, putem să ne calificăm la Campionatul European din
2012. Răzvan e un antrenor tânăr, dar are o oarecare maturitate şi cred
că va lua deciziile de unul singur, nu ştiu dacă se va consulta cu
tatăl său".
Antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a fost validat miercuri în funcţia de selecţioner al României, în urma şedinţei Comitetului Executiv care a analizat propunerea făcută de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. Noul selecţioner va avea ca obiectiv calificarea echipei naţionale a României la Campionatul European din 2012, după ce şansele de accedere la turneul final al CM din 2010 sunt compromise. Răzvan Lucescu a fost numit în funcţie în locul lui Victor Piţurcă, acesta fiind demis luna trecută de Comitetul Executiv al FRF în urma rezultatelor slabe din preliminariile CM din 2010.