"E o problemă gravă cu care se confruntă fotbalul românesc. 80 la sută din fotbaliştii din Liga I au semnate contracte de prestări servicii, şi nu contracte de muncă, ceea ce nu le oferă niciun drept în carierele lor, dar nici după ce îşi încheie activitatea competiţională. Totul e făcut în dezavantajul fotbaliştilor şi în avantajul cluburilor şi patronilor de cluburi. E bine că cineva s-a gândit să-i ajute. Eu sunt alături trup şi suflet de colegii mei care încă nu ştiu ce vor face la finalul carierei. Există riscul ca aceşti fotbalişti să apeleze la mijloace neortodoxe pentru a aduce pâine acasă familiei", a spus Chivu.
Fotbalistul lui Internazionale Milano spune că a plecat la timp din fotbalul românesc şi astfel a scăpat de problemele prin care trec jucătorii din fotbalul autohton: "Din fericire fac parte din cei 20 la sută dintre fotbalişti care au ajuns unde nu au visat să ajungă, care au câştigat atâţia bani la care nu visau. Sunt contribuabil la sindicatul fotbaliştilor profesionişti din Italia, plătesc în jur de 200 de euro pe lună, astfel că la finalul carierei voi beneficia de o pensie bună. Am avut norocul ca la 18 ani să scap de fotbalul românesc şi să merg la Ajax, unde plăteam în fiecare lună o sumă de bani. Voi lua pensie atât din Olanda, cât şi din Italia. Sper să se schimbe ceva în fotbalul românesc, pentru că în asemenea condiţii nu ajungem nicăieri. Ar trebui să se dea legi noi, jucătorii nu ar trebui să fie catalogaţi ca sclavi".
Jucătorul lui Inter Milano, Cristi Chivu, a mai declarat că i se pare exagerată suma de 94 de milioane de euro plătită de Real Madrid pentru transferul lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United.
"Cine are bani îşi permite să-i dea pe jucători. Suma plătită pe Cristiano Ronaldo mi se pare exagerată. Pasiunea pentru sport aduce oameni cu foarte mulţi bani lângă acest fenomen, şi de aici aceste sume de bani. Doar Real Madrid îşi poate permite astfel de transferuri", a spus Chivu.
Căpitanul naţionalei României a vorbit şi despre campioana din acest sezon din Liga I: "Unirea Urziceni nu mai e o echipă mică dacă a reuşit să câştige campionatul. A fost o formaţie cu o evoluţie constantă şi a câştigat titlul până la urmă. Va încerca acum să facă lucruri bune în Liga Campionilor, aşa cum au făcut CFR Cluj, Steaua sau Anorthosis Famagusta. Cu siguranţă însă nu este favorită la câştigarea Ligii Campionilor".
La rândul său, preşedintele executiv al AFAN, Dumitru Costin, a vorbit şi el despre acest proiect: "Vom încerca să-i susţinem pe acei jucători care la finalul carierelor lor nu ştiu ce să facă şi unde să o apuce. Vrem să venim înspre ei cu soluţii moderne. Doar aproape un sfert dintre ei sunt realizaţi la final de carieră. Este primul proiect dedicat sportivilor din România. Vrem să le oferim consultanţă fiscală sportivilor, deoarece foarte mulţi dintre ei sunt păcăliţi de cluburile la care activează. Încercăm să îi convingem pe sportivi să renunţe să mai semneze contracte de prestări servicii".
Dumitru Costin spune că nu se va opri aici şi că în viitor va deschide o facultate virtuală adresată informării sportivilor: "După acest proiect, va urma altul, şi mai mare. Va costa în jur de 5 milioane de euro şi va consta în deschiderea unei facultăţi virtuale pentru toţi sportivii interesaţi. Astfel, aceştia pot accesa tot ceea ce îi interesează. Economie, management, marketing sunt câteva dintre calificările puse la dispoziţia sportivilor", a spus Costin, completat de Cristi Chivu, care este şi preşedinte de onoare la AFAN : "Aştept cu nerăbdare acest proiect şi astfel va pica şi această sintagmă, că jucătorul de fotbal este incult, nu are şcoală".
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Ridzi, a declarat că acest proiect îi va ajuta foarte mult sportivii din România: "Ministerul Tineretului şi Sportului este partener la acest proiect. Ne interesează viitorul sportivilor de performanţă după ce aceştia îşi vor încheia cariera. Întotdeauna ne-am gândit să le acordăm traiul şi după ce îşi termină activitatea sportivă. Pentru noi, sportul de performanţă rămâne o prioritate. Odată cu acest proiect îmi este clar că informarea corectă a sportivilor va fi mult mai bună".
Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) şi Blocul Naţional Sindical (BNS) au lansat, marţi, proiectul "Securitate socială şi formare profesională pentru sportivi". În valoare de 450.000 de euro, proiectul încearcă să schimbe mentalitatea tinerilor sportivi faţă de educaţie şi formare profesională, să-i consilieze pe aceştia şi să-i ajute pe aceia aflaţi la finalul carierei de performanţă. Proiectul, care este cofinanţat de Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, va fi implementat în următorii doi ani.
Primul obiectiv al Proiectul implementat de AFAN reprezintă realizarea unei radiografii detaliate şi exacte a situaţiei sportivilor. Al doilea este promovarea avantajelor sistemului de securitate socială şi importanţa dobândirii unei calificări, iar cel de-al treilea constă în înfiinţarea unui birou de informare pentru sportivi menit să-i consilieze pe aceştia în problemele legate de formarea profesională, contribuţii sociale, legislaţia muncii sau posibilităţile de dezvoltare personală.