"Avem probleme cu adaptarea la trafic, iar acest lucru s-a constatat în
urma unor statistici din luna ianuarie, când am observat că fluxul de
călători a scăzut cu până la 8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Ca urmare, am făcut o analiză şi, în februarie, am recurs la anularea
temporară cu aproximativ 5% a unor trenuri", a declarat Adrian Vlaicu.
CFR Călători îşi adaptează oferta la cerinţele de transport ale
economiei, ceea ce înseamnă nu numai anulări de trenuri, ci şi
relocări, potrivit directorului de marketing al companiei. "Este
necesară menţinerea unui grad minim de eficienţă a serviciului şi
trebuie să asigurăm un pachet minim social", consideră Vlaicu. Acesta a
subliniat faptul că foarte mulţi călători sunt descoperiţi fără bilet.
"Nu intenţionăm să majorăm tarifele biletelor la CFR Călători, deoarece
în condiţiile în care s-ar produce o astfel de majorare pe segmentul de
călători ar însemna practic o sinucidere. În condiţiile crizei nu
intenţionăm să facem nici o astfel de majorare", spunea, în ianuarie,
subsecretarul de stat în MTI, Constantin Axinia.
Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că fluxul de călători pe rutele
internaţionale se încadrează în parametrii normali, Bucureşti-Viena şi
retur fiind cel mai solicitat traseu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat vineri
sindicatele că va reduce numărul personalului la CFR Călători şi
filialele ei cu 2.545. Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial
(FNFMC) a anunţat că se opune categoric disponibilizărilor de personal
şi va uza de toate formele legale de protest pentru a menţine locurile
de muncă.