Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost dus, vineri, şi la DNA
Piteşti, unde a stat aproximativ două ore. "Mi-a fost prezentat
materialul de urmărire penală", a spus Penescu la ieşirea din sediul
DNA.
La DNA Piteşti s-au mai aflat, vineri, Cristian Mincă, preşedintele
clubului FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, administratorul firmei PIC şi al
clubului FC Argeş, dar şi fostul şef al OPC Argeş, Cristian Libertatu.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al CCA,
Gheorghe Constantin, directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă şi
fostului şef al OPC Argeş Cristian Libertatu vor sta în arest cel puţin
până în data de 30 iunie, conform unei decizii a Curţii de Apel
Piteşti, care a admis, miercuri, 10 iunie, recursul DNA la decizia
Tribunalului Argeş de neprelungire a mandatelor de arestare preventivă
pentru cei patru inculpaţi. Potrivit judecătoarei Paula Coţovanu, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus prelungirea
măsurii de arestare preventivă în cazul celor patru pe o durată de 20
de zile, atât cât au solicitat procurorii.
Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a fost arestat preventiv în data 14
aprilie, în aceeaşi zi când au fost arestaţi şi fostul preşedinte al
Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin,
pentru două infracţiuni de luare de mită, Liviu Ilie Făcăleaţă,
persoană din anturajul finanţatorului FC Argeş, în sarcina căruia s-a
reţinut o infracţiune de dare de mită şi o infracţiune de complicitate
la dare de mită în formă continuată, şi Cristian Dan Libertatu, fost
director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş,
acuzat de o infracţiune de luare de mită.