Firma spaniolă care deţine contractul pentru centura oraşului Gherla a câştigat un alt doilea proiect în oraş. Asta în timp ce şoseaua ocolitoare a fost închisă la câteva zile după ce a fost inaugurată de premierul Emil Boc şi de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
De la începutul lunii septembrie, muncitorii s-au instalat pe Drumul Naţional 1C, care traversează oraşul.
Încercarea de a afla o explicaţie de la reprezentanţii firmei nu a avut succes. Constructorul spaniol are în Cluj doar un punct de lucru, iar responsabilii Direcţiei de Drumuri Naţionale, care au acordat cele două contracte, nu sunt disponibili pentru a discuta situaţia de la Gherla.