"Vrem o Europă care să ne apere de problemele financiare care ameninţă munca", a spus John Monks, şeful Confederaţiei europene a sindicatelor. Organizatorii estimează că participanţii sunt în număr de 50.000, poliţia vorbeşte despre 40.000. În rândul manifestanţilor erau prezenţi mulţi angajaţi din domeniul metalurgiei, unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei.
Deplasarea la Bruxelles a fost făcută şi de angajaţi ai uzinei Opel din
Anvers. "Am venit în număr de 50, nu mai mulţi, nu era momentul să
paralizăm activitatea uzinei", a spus un delegat. Cortegiul manifestanţilor era deschis de persoane din nordul Franţei.
"Siguranţa muncii nu mai este ca înainte", a spus una dintre ele.
Startul seriei de patru "euromanifestaţii" a fost dat joi la Madrid,
unde zeci de mii de oameni au participat la protest. Sâmbătă au avut loc manifestaţii la Praga şi Berlin.