Eurofighter Typhoon este unul dintre cele mai importante aparate care veghează spaţiul aerian european. Adelin Petrişor, unul dintre primii jurnalişti care au zburat la bordul acestui avion, în 2007, s-a aflat recent în Lituania pentru a filma performanţele lui într-o misiune de poliţie aeriana.
"Sunt avioane foarte performante, pilotate de nemţi care apără spaţiul baltic: Lituania, Estonia şi Letonia. Aceste ţări nu au aviaţie şi statele NATO le apără prin rotaţie spaţiul aerian. În doar o lună piloţii Luftwaffe au interceptat două avioane de recunoaştre ruseşti care bântuiau prin zonă", declară Adelin Petrişor.
Eurofighter Typhoon este un sistem de luptă multi-rol, din generaţia ‘90-’95, cu două motoare, fiabil şi cu o excelentă capacitate de trecere de la o misiune la alta. Este produsul celui mai mare program militar european, la construirea acestui tip de aparat participând firme din Marea Britanie, Germania, Italia şi Spania, relatează Cotidianul. Eurofighter Typhoon este alegerea Forţelor Aeriene din şase ţări: Germania, Italia, Spania, Regatul Unit, Austria şi Regatul Arabiei Saudite.