Reclamantul Nicolae Haralambie, în vârstă de 79 de ani, a susţinut, în plângerea înaintată la CEDO, că a continuat să fie afectat de consecinţele persecutării din timpul regimului comunist.
Astfel, după ce judecătorii nu i-au dat dreptate când a cerut retrocedarea unor terenuri agricole confiscate în timpul regimului comunist, reclamantul a cerut, în 2003, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) să-i spună dacă a avut dosar la Securitate înainte de 1989 şi dacă a fost supus unor măsuri de supraveghere.
Pe 28 martie 2003, Haralambie a primit de la CNSAS răspuns că într-adevar a existat un dosar pe numele său, dar că acesta se află în custodia Serviciului Român de Informaţii.
Doi ani mai târziu, pe 19 octombrie 2005, dosarul a ajuns la CNSAS, iar abia în anul 2008 Consiliul a invitat solicitantul să vină să-şi consulte dosarul, ceea ce a şi făcut, pe 23 iunie 2008.
Nicolae Haralambie a primit şi o copie a dosarului pe care erau trecute adnotările "deschis pe 12 apilie 1983" şi "dosarul a fost microfilmat la 23 iulie 1996". O notă din dosar a indicat faptul că Haralambie ar fi comentat nefavorabil asupra politicii şi asupra situaţiei economice din timpul regimului comunist, iar începând cu anul 1979 a fost pus sub observaţie, iar corespondeţa i-ar fi fost monitorizată.
Curtea a concluzionat că dosarul lui Haralambie era disponibil începând cu anul 1996, sub formă de microfilme, şi a fost în posesia CNSAS din octombrie 2005. Astfel, CEDO a considerat că nu a existat justificare nici pentru volumul mare de dosare transferate, nici pentru întârzierea de şase ani a unui răspuns la cererea sa de a avea acces la dosar.
De asemenea, CEDO a hotârât că decizia de a i se respinge de către instanţele judecătoreşti retrocedarea terenurilor aflate în litigiu, fără o examinare pe fond a cauzei, a adus atingeri dreptului de acces la justiţie.
Având în vedere aceste încălcări ale drepturilor reclamantului, Curtea a condamnat statul român la plata a 6000 de euro drept daune către cetăţeanul român.
