Viceliderul grupului PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu, a susţinut, în textul sesizării, că prin Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice se face din nou referire la interzicerea cumulului pensiei cu salariul, subiect care a mai fost tratat o dată la Curtea Constituţională. "Guvernul foloseşte o mârşăvie în sensul în care beneficiază de angajarea răspunderii Guvernului şi forţează politic adoptarea unor inepţii. Cred că este dovadă de rea-voinţă, nicidecum de neputinţă. În legea asumată, Guvernul strecoară discret această prevedere sperând să treacă neobservată datorită complexităţii actului normativ", a susţinut liberalul. "Cuvântul discriminare e până la urmă laitmotivul acestor acte", a mai susţinut Nicolăescu.
"La cumulul pensiei cu salariul este o discriminare fantastică datorită faptului că dacă lucrezi în mediul privat poţi să păstrezi pensia, dacă lucrezi la bugetul de stat nu poţi să păstrezi pensia. Deja Cehia a fost obligată de CEDO să renunţe la această prevedere", a arătat şi Ciprian Dobre.
La rândul său, Eugen Nicolăescu a punctat că sesizarea s-a făcut în baza articolului 117 alineatul 2 din Constituţie care spune că înfiinţarea de organe de specialitate ale administraţiei publice se realizează cu avizul Curţii de Conturi. "În această situaţie vom vedea că Guvernul înfiinţează în baza unui aviz general o serie de instituţii, dar care unele dintre ele se înfiinţează sau se reorganizează prin hotărâri ale Guvernului unde nu se mai cere avizul Curţii de Conturi, încălcându-se spiritul Constituţiei", a explicat el.
Deputatul PNL a făcut referire şi la articolul 41 din Constituţie privind libertatea absolută a dreptului la muncă, care ar fi încălcat de Legea Guvernului care obligă cetăţeanul să-şi ia 10 zile de concediu fără plată, limitându-se astfel dreptul la muncă şi la venituri normale câştigate din muncă.
De asemenea, liberalii au acuzat încălcarea articolului 114 din Constituţie, considerând un abuz angajarea răspunderii în aceeaşi zi pe trei proiecte (n.r. Legea educaţiei, Legea privind reorganizarea unor instituţii şi autorităţi şi Legea salarizării unitare).
Legea educaţiei va fi discutată de CCR pe 21 octombrie, iar Legea salarăzării unice, o săptămână mai târziu.