După protestele din stradă, Guvernul britanic a intervenit şi a cerut BBC să reconsidere decizia de a interzice difuzarea apelului umanitar.
Televiziunea publică britanică a justificat refuzul spunând că anunţul, prin care se cere ajutor pentru victimile războiului din Fâşia gaza, i-ar leza imparţialitatea.
Aproximativ 1.300 de palestinieni au fost ucişi şi mai mult de 5.000 răniţi, luna trecută, după ofensiva de 22 de zile, lansată de Israel în Fâşia Gaza.