"Încheierea procesului-verbal de predare-primire a fost doar un lucru tehnic, care a decurs din înţelegerea încheiată în urmă cu trei ani, înţelegere care lăsa castelul în administrarea Ministerului Culturii pentru trei ani. Cei trei ani au trecut şi castelul a trecut în administrarea directă a lui Dominic de Habsburg“, a declarat, luni, Narcis Dorin, directorul Complexului Muzeal Bran.
În ultimele luni, Ministerul Culturii a retras din Castelul Bran toate obiectele de patrimoniu, depozitându-le în vechea Vamă Medievală, unde, în curând, va fi deschis un nou muzeu, iar familia lui Dominic de Habsburg a adus în încăperile Castelului Bran noi colecţii, care vor putea fi văzute de turişti începând cu data de 1 iunie, când castelul va fi redeschis printr-o ceremonie oficială, la care va fi prezent şi noul proprietar al castelului.
Castelul Bran, a cărui primă atestare documentară datează din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Fortificaţia atrage turişti străini mai ales datorită faptului că este asociat cu Dracula - faimă ce i se trage de la romanul omonim al lui Bram Stoker.
Castelul Bran a fost donat de municipalitatea Braşov în 1920 reginei Maria, care l-a lăsat prin testament fiicei sale mai mici, principesa Ileana. Aceasta l-a deţinut până în 1948, când castelul a fost naţionalizat de regimul comunist.
În mai 2006, castelul Bran i-a fost retrocedat arhiducelui Dominic Habsburg-Lothringen. Dominic de Habsburg este fiul arhiducelui Anton de Habsburg şi al principesei Ileana a României - fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria.