Traian Băsescu este luat la întrebări, Geoană este protagonistul "peliculei" Geoană înşelător, care se lansează, sugestiv, pe 6 decembrie, iar Crin Antonescu este lătrat de câini, în clipuri care circulă pe Internet.
Site-uri de campanie clonate, parodii duse la extrem - toate sunt ingredientele unei campanii electorale online cum nu a mai fost alta.
"La revedere, nenea Băsescu! O să îmi fie dor de dumneavoastră! M-aţi învăţat aşa de multe lucruri. O să îmi fie dor de dumneavoastră", este declaraţia făcută lui Traian Băsescu de către o minoră într-unul dintre clipurile electorale care circulă pe Internet.