Nicicând n-a avut Jenson Button un sezon atât de bun în Formula 1. A câştigat şase curse din zece şi are un avans de aproape 20 de puncte în fruntea ierarhiei generale a piloţilor. În plus, în fiecare zi când mergea în garaj dădea cu ochii de o maşină care dezvolta o viteză maximă cu 50 km/oră mai mare decât un monopost de Formula 1. Bolidul în cauză se numeşte Bugatti Veyron, prinde 408 km/oră, dar britanicul a hotărât să nu se mai bucure de el şi l-a scos la vânzare. A mers cu el 2.500 km, iar preţul pe care îl cere în schimbul său este de 900.000 lire sterline.
Pe site-ul său, Button a postat următorul anunţ de descriere a maşinii: "Bugatti Veyron 16.4, negru/piele neagră în interior, cu preţ de catalog de un milion de lire sterline, echipat cu scaune sport, recent deservit de Bugatti, cu doi proprietari, al doilea fiind pilot de Formula 1". Maşina pe care o vinde Button şi despre care Jaremy Clarkson, de la Top Gear, spune că este "cea mai mare piesă de inginerie pe care a văzut-o vreodată", are 1.001 cai putere şi accelerează de la 0 la 100 km/oră în doar 2,5 secunde.
Chiar dacă va reuşi să îşi vândă bolidul, Button nu se poate plânge că va rămâne pieton. Mai are în garaj un Mercedes CLK DTM AMG, Ferrari Enzo, Audi RS6 Avant, BMW M5 şi un Mercedes C63 AMG. De asemenea, în trecut, a mai avut în proprietate Ferrari F430 Spider, Ferrari 360, Ferrari 550 Maranello, Ford GT şi Porsche Carrera GT.