Singura abţinere în ceea ce priveşte Bugetul de stat a venit din partea deputatului PSD, Mugurel Surupăceanu.
După votul bugetului asigurărilor sociale, preşedintele Senatului şi premierul Emil Boc vor vorbi de la tribuna Parlamentului.
Parlamentarii au dezbătut timp de patru zile proiectul bugetului de stat. programul de lucru fiind extins până după miezul nopţii.
Ministerul Educaţiei a fost ultimul minister de pe lista guvernului al cărui buget nu fusese aprobat de Parlament până acum din cauza sutelor de amendamente dezbătute în şedinţa de joi din plen.
Emil Boc a declarat joi în cadrul consultărilor bugetare de la Parlament, că actualul proiect bugetar are ca scop menţinerea locurilor de muncă.
Premierul a explicat în Parlament că proiecţia bugetară pe 2009 asigură un echilibru între componenta dezvoltării economice a României şi componenta socială şi a subliniat necesitatea protejării categoriilor celor mai dezvantajate de criza economică. "Guvernul prezintă un buget care luptă cu criza. Este un buget exigent cu prezentul, dar corect cu viitorul României. Exprimă viziunea unui Guvern care vrea să lase în urmă o economie stabilizată, nu o ţară datoare. Este un buget care elimină risipa şi nepăsarea iresponsabilă guvernării anterioare", a susţinut Boc