Reuniunea, care urmăreşte să sporească dialogul transatlantic privind
securitatea energetică, este organizată de think tank-ul american
Consiliul Atlantic al Statelor Unite (ACUS), sub egida Ministerului
Economiei şi a Ministerului Afacerilor Externe.
Această sesiune inaugurală a Black Sea Energy Forum va avea loc între
30 septembrie şi 2 octombrie 2009, obiectivul fiind ca reuniunea să se
transforme într-un program anual de întâlniri la nivel înalt.
Organizatorii vor să reunească oficiali guvernamentali, oameni de
afaceri, experţi şi academicieni din SUA, Europa, regiunea caspică şi a
Mării Negre.
Forumul de la Bucureşti va fi urmat de alte forumuri anuale similare, găzduite în fiecare an de ţări din regiune euarasiatică extinsă. "Unul dintre obiectivele acestui forum va fi să faciliteze schimbul de idei privind viitorul securităţii energetice în regiunea Marii Negre şi cea caspică şi privind repercusiunile asupra SUA şi a ţărilor europene", a subliniat Alex Şerban, directorul biroului din Bucureşti al ACUS.
Tensiunile de securitate recente din Caucaz, criza gazelor din ianuarie
şi dezbaterile aprinse pe tema celor două proiecte de conducte
considerate concurente - Nabucco şi South Stream - au readus în
prim-plan discuţiile pe teme energetice tradiţionale, dar şi privind
energia regenerabilă şi alternativă.