Potrivit site-ului hotel.info, turiştii care se cazează în Bucureşti trebuie să plătească în medie 78 de euro. Puţin mai ieftin este în Budapesta, care, de altfel, ocupă locul 16 în topul celor mai scumpe oraşe din punct de vedere al tarifelor hoteliere. Mult mai ieftin este însă la Praga. Aici, turiştii trebuie să plătească pentru o noapte de cazare în medie 63 de euro.
Fruntaşe în acest clasament sunt Moscova, cu 150 de euro şi Oslo cu 132 de euro. Cei care se cazează în Copenhaga trebuie să achite în medie 127 de euro pentru o noapte. În schimb, în topul celor mai scumpe oraşe hoteliere din lume, New York ocupă prima poziţie. Potrivit hotel.info o cameră costă aici în medie 151 de euro. Următoarele trei intrate în clasament sunt aceleaşi care conduc topul european.
Pe de altă parte, studiul arată că, din cauza crizei, hotelierii din Moscova au fost nevoiţi să scadă tarifele în medie cu 17 la sută. Scăderi semnificative au avut loc şi pe pieţele hoteliere din Helsinki, Madrid, Varşovia sau Bucureşti, toate peste 10 procente.