Cea mai bună defensivă din Liga I în faţa echipei cu al doilea atac, după Rapid, iar cele două compartimente adverse s-au anihilat aproape total. Cel puţin prima repriză, care a fost una echilibrată, în care braşovenii au pus o mai mare presiune pe poarta lui Pantilimon, dar fără mari ocazii. De altfel, cea mai mare ocazie a primei reprize vine pe final, în minutul 41, când \"bomba\" lui Zaharia, de la 25 de metri, zguduie transversala timişoreană.
Braşovul începe cu mai mult tupeu repriza secundă, şi la doar cinci minute de la reluare veteranul Măldărăşanu iroseşte o ocazie mare, după ce trimite cu capul, din 5 metri, pe lângă poartă, în urma unui corner.
Unicul gol al meciului vine tot după o lovitură de colţ, executată foarte bine de Cătălin Munteanu. Un fundaş al Timişoarei deviază balonul prost, cu capul, iar Nuno Diogo (67), venit din spate, reia tot cu capul, din 5 metri. Eroare şi de poziţionare a lui Pantilimon, care putea ieşi pe centrare.
Timişoara pierde ocazia de a ajunge egala CFR-ul la puncte şi rămâne pe locul 3, la trei lungimi în spatele CFR-ului şi a Stelei, ambele cu 34 de puncte. FC Braşov încheie turul pe locul 7, cu 27 de puncte.
CASETA TEHNICĂ:
FC Brasov: 32. Mincă - 2. Rui Duarte, 55. N. Diogo, 15. Oros, 3. Ezequias - 14. M. Roman, 27. Măldărăşanu, 8. N. Grigore (10. Ilyes \'67), 20. I. Voicu (7. C. Munteanu \'46) - 21. Sburlea (9. Hadnagy \'81), 11. Zaharia. Antrenor: Viorel Moldovan.
FC Timişoara: 29. Pantilimon - 2. Bonfim, 16. Luchin, 6. Nibombe, 20. Maxim (11. Arm. Karamyan \'74) - 26. Chiacu (10. Art. Karamyan \'55), 5. Alexa, 55. Bourceanu - 27. Magera (9. Parks \'46) - 21. Goga, 18. G. Bucur. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Voicu \'21, Grigore \'43, Roman \'64 / Maxim \'65
Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) - Adrian Vidan, Ionel Popa (asistenţi) - Augustus Constantin (rezervă).
Click aici pentru comentariul LIVE TETX al partidei FC BRAŞOV-FC TIMIŞOARA 1-0