"E greu să lupți cu un contracandidat preferat. E greu să reușești să schimbi mentalitatea și să faci ceva pentru fotbalul românesc.
Dezamăgit nu sunt de voturile pe care nu le-am primit, dezamăgit sunt de situația fotbalului românesc. Eu am simțit că reprezentanții cluburilor au votat pentru un lucru mai bun în fotbal. Și, dacă ăsta este lucrul mai bun în fotbal, le respect opțiunea.
Nu e jenant scorul. Jenant era dacă nu participam. Am venit, am participat. La 5-0 nu îți retragi echipa de pe teren, lupți până la capăt.
Sunt mai supărat pentru Poli Timișoara, decât pentru votul de azi. Era firesc, era normal. Eu am încercat să fac lucrurile să se schimbe, să fac un nou început pentru fotbalul românesc", a spus Drăgoi, potrivit Agerpres.
S-a decis cine este președintele Ligii Profesioniste de Fotbal pentru următorii 5 ani
Gino Iorgulescu a fost reales, în cadrul Adunării Generale a LPF, în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, cu 13 voturi, față de unul singur primit de contracandidatul său, președintele ACS Poli Timișoara, Sorin Drăgoi.
În vârstă de 61 de ani, Iorgulescu se va afla la conducerea LPF până în anul 2022.