"Nu sunt interesat de un post în Guvernul Croitoru", a declarat Boc la un post de televiziune, după ce moderatorul emisiunii i-a sugerat că ar putea ocupa,
spre exemplu, portofoliul Justiţei sau pe cel al Internelor.
Decretul prezidenţial pentru desemnarea lui Lucian Croitoru la funcţia
de prim-ministru a fost publicat joi în Monitorul Oficial, acesta fiind
pasul oficial pentru constituirea noului Guvern. Croitoru urmează să
înceapă negocierile cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou
Guvern şi obţinerea votului Parlamentului.
Marţi, Guvernul condus de Emil Boc a fost demis în urma adoptării moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie.
Premierul desemnat, Lucian Croitoru, are, potrivit Constituţiei, zece
zile în care să-şi negocieze cu partidele majoritatea, să-şi facă
programul de guvernare şi echipa guvernamentală, la expirarea acestui
termen trebuind să vină în Parlament pentru votul de încredere.