Premierul Emil Boc a precizat că sunt două situaţii de interimat al Executivului.
"Prima este situaţia demisiei miniştrilor PSD şi textul Constituţiei
spune că în acest caz pot fi 45 de zile în care pot fi desemnaţi
miniştri interimari din rândul celorlalţi membri ai Guvernului", a spus
Boc. El susţine că, după demiterea sa, situaţia s-a schimbat. "Ne aflăm
în situaţia generală, "situaţia-cupolă", în care este demis un Guvern.
Avem articolul 110, alineatul 4, dacă nu mă înşel, care prevede foarte
clar că interimatul Guvernului demis merge până la depunerea
jurământului de către noul Guvern în faţa preşedintelui ţării (...)
Dacă nu era demis Guvernul, într-adevăr aveam o problemă cu
interimatul", a declarat, joi, Emil Boc.
Întrebat cum comentează faptul că PSD are o altă interpretare a
situaţiei Guvernului, Boc a răspuns: "Să dea ei un alt articol din
Constituţie care să se interpreteze altfel".
Articolul 110 din Constituţie prevede că "(1) Guvernul îşi exercită
mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. (2)
Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii
acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile
prevederile articolului 103. (4) Guvernul al cărui mandat a încetat
potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare
pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului
de membrii noului Guvern".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara că miniştrii Cabinetului Boc nu pot fi numiţi în continuare interimari după ce le expiră aceste mandate, portofoliile lor urmând a fi preluate, până la validarea unui nou Cabinet, de secretarii de stat din ministere.